CI-CO, barbut, cămăși, fotbal mult și RIC-uri. Un meci oarecare în anii ’80, pe Dinamo

 

Continuăm serialul “Old Dinamo”. Motivația? E aceeași ca în primul episod. Nu prea avem ce să scriem, măcar pentru moment, de New Dinamo, fiind pauză competițională. Momentan, avem doar speranțe, planuri și dor de meciurile adevărate. Eventual, preferințe pentru tragerea la sorți în preliminariile Europa League. Astfel, e mai bine să ne reamintim cum arăta un meci de al lui Dinamo, în trecut. Nefiind dinozauri, trebuie să ne oprim la finalul anilor ’80. Și uite așa, vă invităm la meci: Dinamo – Corvinul Hunedoara, 16 aprilie, 1989, București, șoseaua Ștefan cel Mare.

Cum arăta zona stadionului

În primul rând trebuie să ajungem la meci. Accesul se făcea fix ca și acum. În principal cu metroul, sau cu tramvaiul 34. Care tramvai apartinea de ITB (Întreprinderea de Transport București) și era ca orice alt vehicul din parcul auto, vopsit în roșu-alb.

Cam cu două ceasuri înainte de meci începeau să vină, încărcate cu oameni. Răzleț, mai apărea câte un steag de fluturat. Mari, destul de rudimentare și de obicei de două tipuri: fie împărțite egal în roșu și alb, fie în stilul drapelului croat. Zona stadionului arăta însă complet altfel. La modul general, mai lipsită de culoare, mai gri. Continue reading “CI-CO, barbut, cămăși, fotbal mult și RIC-uri. Un meci oarecare în anii ’80, pe Dinamo”

am intalnit dinamovisti fericiti!

Dinamo a pierdut meciul amical disputat sambata in Slovenia. Dar pentru Daniel nu a contat rezultatul, el si-a indeplinit un vis, acela acela de a-si intalni favoritii.

Stia ca Dinamo va avea meci, dar nu stia locul, asa ca s-a pus pe sunat la hotel, dar ai nostri erau plecati la locul de disputare a meciului. Esti caine rosu daca faci pe naiba in patru, nu te lasi batut pentru pasiunea ta… si le-a scris adversarilor nostri si visul era pe cale sa fie realizat!

un vis mi s-a indeplinit, am dat mana cu Danciulescu” Continue reading “am intalnit dinamovisti fericiti!”

Noi ce facem, Patroane?

Pe Gigi, mulți dintre noi îl vedem un circar, râdem de el de câte ori avem ocazia jubilând la fiecare eșec al echipei rivale. Îi contabilizăm, veseli, fiecare transfer nereușit, fie că e vorba de vreun jucător sau un antrenor. Îl arătăm satisfăcuți cu degetul la marile ratări ale echipei cu cromatică insuportabilă, ratări care din fericire s-au înmulțit în ultimii ani. Totuși, cu toate hibele și excentricitățile sale, Gigi are și o calitate: se încăpățânează, an de an, să investească milioane de euro în clubul-acronim. Cu același inevitabil țel: succesul pe plan european. Spre deosebire de Patron, Gigi a înțeles de mult condiția necesară reușitei în ”lumea bună” a fotbalului, pe care a expus-o din nou, recent: ”fără doi-trei jucători de mare valoare, nu faci față în Europa!”. În consecință, a băgat adânc mâna în buzunar și i-a adus pe cei mai buni doi fotbaliști din România, Alibec și Budescu. Plus alți foști campioni ca Junior Morais și Teixeira și nu pare să dea semne de ”oboseală”. Continue reading “Noi ce facem, Patroane?”

Cine vine la Dinamo?

Ca orice pagină adresată suporterilor dinamoviști, ne-am dori să scriem ceva despre “New Dinamo”. Dar nu putem. Motivul e chiar banal. Nu avem ce, proiectul e sublim, dar lipsește cu desăvârșire. Sau, a murit din fașă, cum spunea una din fanele dinamoviste. De aceea, vrând nevrând am devenit nostalgici. Nostalgia presupune să extragi din trecut, doar amintirile frumoase. Așa scrie la dicționar, așa vom face și noi. Totul într-un serial pe care, cu ajutorul mesajelor de la voi, îl dorim cât mai lung și amuzant. Vom discuta despre Old Dinamo. Despre echipa noastră, așa cum era odată. Vom evoca unele amintiri eliberate de clișee, de stereotipuri, toate din culisele echipei noastre. Fani, jucători, conducători, toți vor fi incluși aici. Dinamo, așa cum este ea, fără farduri. Azi vorbim despre transferuri. Nu despre cele din sezonul prezent, căci nu este încă etapa a cincea. Ci despre cele din perioada anilor 90. Când începusem să ne apropriem de Steaua și ne luptam, fie și pe hârtie, la campionat. Astfel, prin 1995, sau 1996, în pauza de iarnă, Cornel Dinu devine președintele clubului de fotbal. După un discurs înflăcărat, presarat cu proverbe englezești și pilde istorice adaptate la gazonul de pe Dinamo, Mister anunță că echipa are ca obiectiv calificarea în cupele europene. Și pentru că eram la vreo trei puncte de retrogradare, noul obiectiv presupunea ceva transferuri. Ușor, devenise o cutumă. Pe oriunde mergeai, era vreun dinamovist care să te întrebe dacă știi ceva despre transferuri. Continue reading “Cine vine la Dinamo?”

Dinamovista Bianca Pascu, bronz la Europene

Dinamovista Bianca Pascu a reusit sa obtina bronzul la sabie la Campionatele Europene de la Tibilisi (Georgia). Este prima medalie a sabiei feminine romanesti la un European dupa 13 ani!

La sosirea pe Otopeni, Bianca a declarat: “Medalia asta este cel mai frumos cadou de până acum. Dar cel mai mult mă bucur pentru că am putut să aduc un zâmbet pe buze oamenilor care au avut încredere în mine și m-au ajutat. Când câștigi o medalie se șterge tot, fericirea adusă de o medalie șterge toată suferința. O săptămână cred că o să dorm cu medalia sub pernă”

Felicitari, Bianca!