Povestea mea cu Dinamo are trei părți. De fapt, este povestea unei minuni structurată în trei pași. Începutul a fost la un Steaua – Dinamo, unul din multele derby-uri de poveste ale României. Care din ele? Să tot fi fost prin ’88. Era pe TV, într-o cameră oarecare. Unde o fetiță de 6 ani se juca în camera cu televizorul aprins. Nu știa vreun jucator, de fapt nu prea știa ce e ăla fotbal. Nici acum nu știe scorul de la acel meci. Dar, își aminteste, cu zâmbetul pe buze, momentul în care a întrebat-o cineva cu cine ține. Iar ea a întrebat cine joacă. Ca să își aleagă favorita? Poate. Era prima oară când auzea de Dinamo și de Steaua, dar instinctul, minunea ce a ferit-o de turmă, a făcut-o să aleagă Dinamo. Erau anii lui Rednic, Klein, Mateuț, Andone sau Răducioiu.
Anii au trecut, fetița a devenit domnișoară. Clasa ei din liceu era echilibrată din punct de vedere al microbiştilor: o dinamovistă, un rapidist, unul care ţinea cu Craiova şi … restul ( știți voi la ce mă refer, vreo 20). Domnișoara a rezistat. Minunea continua! Erau anii lui Hîldan, Florentin Petre, Marius Niculae, Contra sau Ciubotariu. Mai târziu, dar nu foarte târziu, a urmat facultatea. Unde dinamovista din poveste l-a cunoscut pe cel ce urma să-i devină soţ. Înainte de asta, eroina a avut de trecut niste probe, exact ca în poveștile copilăriei ei. Primul hop? Trebuia să știe echipa lui Dinamo, de la titulari la rezerve. Nimic nu era mai simplu pentru ea. Răsplata a fost pe măsură. Cea mai frumoasă întâlnire pe care o putea avea: au mers împreună la primul meci, pe stadion! Era 31 octombrie 2001, pe Cotroceni, în Cupa României: Sportul – Dinamo: 0-6. Zâmbind, dinamovista își amintește că a pierdut vreo 3 goluri. Atenția îi era distrasă de Cosmin Contra, care urmărea meciul din tribună, la două scaune distanță de ei. Și de galeria câinilor! Domnișoara pierduse din vedere că pe stadion nu avea sa aibă parte de reluare :)).
Povestea a mers mai departe. În 2003, dinamovista devine soție. În 2006, odată cu primul lor copil, a descoperit că melodia „Astăzi în Ştefan cel mare…” linișteste copilul, ține loc de cântec de leagăn. Între timp, echipa marşa spre titlul pe care îl asteptau toți dinamoviștii, cu atâtea emoții. Minunea devenea mai puternică!
Erau anii lui Lobonţ, Bratu, Kiriţă, Niculescu sau Dănciulescu. În 2010 a venit pe lume și al doilea copil. Astăzi, ei sunt o familie frumoasă, care respiră în alb și roșu. Apartamentul le este împodobit cu fanioane, eşarfe, fulare, steaguri şi tricouri alb-roşii. Astfel, în timp ce alte familii îşi petrec timpul în weekend luând cina în familie sau ieşind la un film, ori pur și simplu în parc, la cei patru din povestea mea este diferit.
Activitatea care îi uneşte este Dinamo! Mai concret, aerul pe care îl respira fără vociferări este Dinamo. Acum, este anul lui Filip, Hanca, sau Nedelcearu şi sunt sigură că la finalul lui vom striga iar „Campionii!”. Pentru că minunea merge înainte şi continuă să ne surprindă şi să ne facă să trăim pentru ea: “DOAR DINAMO BUCUREŞTI!”.