Author: dinamovista

Vasile Miriuță este noul antrenor al echipei Dinamo București. Antrenorul ardelean îl înlocuiește pe Cosmin Contra, devenit selecționerul echipei naționale de fotbal a României. Miriuță, care va împlini mâine, 19 septembrie, 49 de ani, va debuta pe banca noastră tehnică miercuri sau, cel tarziu, duminică!. Antrenorul a fost în cărți pentru preluarea echipei și la finalul sezonului regulat din ediția precedentă. Însă fără succes, pentru că până la urmă a fost preferat Cosmin Contra.

De data aceasta, tehnicianul născut la Baia Mare a avut câștig de cauză. Deloc de neglijat pentru noi ar fi faptul că tehnicianul nu și-a ascuns niciodată trecutul dinamovist. Nici măcar când îi manageria pe rivalii de la CFR Cluj. Dimpotrivă, antrenorul a declarat cu orice ocazie că visează să antreneze echipa pe care o simpatizează: Dinamo. Continue reading “Vasile Miriuta si cadoul in avans…”

Maine, 2 septembrie, incepe la Fagaras un nou sezon handbalistic pentru baietii nostri de la Dinamo. Spun ca maine, pentru ca Supercupa Romaniei de acum o saptamana este ca o concluzie a lui 2016-2017. Plecam la drum cu o echipa pe jumatate noua: Komogorov, Gayduchenko, Descat, Gavriloaia, Boskovic, Sajin, Heydari, dar si parte din cea de anul trecut, poate mai buna: Irimus si Grigoras, Sajad si Sandru, Mironescu si Bera, A. Esteki si Mousavi, Savenco si Mocanu. Dupa meciul din Supercupa multi s-au grabit cu concluzii, dar meciurile care conteaza de abia acum vin. Avem de aparat un titlu si un renume, acela de a fi greu de batut acasa in Champions League. Va fi greu, pentru ca si CSM si Constanta s-au intarit sau si-au pus la punct relatiile cu frh. Va fi greu pentru ca Dinamo deranjeaza, pentru ca are suprematie in Romania, pentru ca se vorbeste frumos despre echipa si suporterii ei.

Eu mizez pe Komogorov si Gayduchenko si pe Sajad, ultimul daca va fi apt 100% pentru fiecare meci!

Mă gândesc că majoritatea celor care vor citi, nu mai au mari amintiri legate de ziua de astăzi, 23 August, așa cum era ea în comunism. Sincer, nici eu nu mai rețin mare lucru, dar ce știu, împart cu voi.

23 August era o dată importantă, poate cea mai importantă, înainte de decembrie 1989. Era ziua Republicii Socialiste România. Atunci se sărbătorea “eliberarea de jugul fascist, petrecută în 23 august, 1944”. Din acel moment, chiar dacă neoficial, comuniștii au venit la putere in țara noastră. Comemorarea, una bolnav de grandioasă, se pregătea cu câteva luni înainte. În școli se făceau preselecții pentru cei care aveau să participe la defilarea de pe stadionul National – 23 august. Norocoșii trebuiau să se pregătească câteva luni pentru asta. Eu? Am picat preselecția, nu știam destule poezii patriotice. De fapt, nu știam niciuna. Și nici nu aveam cravata de pioner la mine, așa cum cică eram obligat. Practic, n-am avut nicio șansă.

23 August mai era și un motiv bun pentru ca Partidul să își etaleze înțelepciunea și justețea deciziilor politice. La Romexpo se prezentau dovezile superiorității produselor românești. Aceleași telefoane tip, care erau în orice casă, doar că vopsite altfel. Continue reading “Amintiri vagi cu prune, pepeni și fotbal, de 23 August”

Țin cu Dinamo de când mă stiu. Să tot fie ceva ani de atunci. Că aș fi putut alege Steaua, pentru că era la modă, pe Craiova, pentru că ai mei simpatizau cu oltenii, e perfect adevărat. Dar eu nu fac ce mi se spune, fac ceea ce cred eu de cuviință. Sunt fată, iar în familie sunt cel mai mic copil. Pentru ai mei însă eram “băiatul lui tata”, chiar daca mă luptam pentru acest statut cu fratele meu. Noroc că el nu e pasionat de fotbal…

Pe vremea când visam la meciuri

Merg la meciuri de pe la vreo patru-cinci ani, însă, primul meci “live” al câinilor l-am văzut în sezonul 1991-1992. Și tot atunci m-am îndrăgostit prima oară. Hm, ce frumos visam pentru când o să mă fac mare… Dacă vă spun că cel care îmi “distrăgea atenția” era Gabor Gerstenmaier, probabil că o sa dati fuga la o căutare pe Google.

Când devenisem nelipsită de la meciuri

În fine, anii au trecut și a venit vremea facultății, vremea banilor proprii. Iar meciurile văzute pe stadion s-au înmulțit. Alte meciuri, alte îndrăgosteli, alte suspine… 🙂 🙂  off, Adi Mihalcea și ai lui ochi verzi <3

Și am ajuns în sezonul 1999-2000, Dinamo își făcuse o trupă frumoasă.  După atâta vreme, aveam speranțe la un titlu de campioană. Eram prezentă la mai toate meciurile, stăteam la tribuna a doua, partea dinspre tabelă.  Nu intram cu abonament pe atunci, ci cu bilet. Costa în jur de cinci lei. Alteori, când aveam inima slabă, Continue reading “Serviciu, facultate?! Dinamo e peste toate…”

Povestea mea cu Dinamo: aflați de ce pentru mine un meci ținea 70 de minute și de ce nu îmi plăcea să plătesc cartela la metrou

 Povestea mea cu Dinamo e mai atipică. Dar mă bucur să o împărtășesc cu alți dinamoviști. Pentru că voi mă înțelegeți, doar voi.  Pasiunea pentru Dinamo, căci e o pasiune, cât timp echipa asta face parte din mine, am ales-o singur, cam pe la șapte-opt ani. Începusem deja să joc fotbal în fața blocului cu băieții de pe scară. Era prin anii ăia, ’92-’93. Ani grei, când Steaua ne bătea, pe unde ne prindea. Rareori mai reușeam un egal. Toți copiii de vârsta mea țineau, evident, cu Steaua. Am vrut sa fiu altfel, am vrut să aleg echipa care nu era favorită, în perioada aceea. Și am ales DINAMO.

Ziua de meci? Mereu în deplasare, niciodată „acasă”

Eram copil și țin minte că ani la rând Dinamo nu a reușit să câștige cu Steaua. Asta m-a făcut să mă atașez și mai mult de echipă.  Am copilărit într-un orășel aflat la 120 km distanță de București. Pe la 12-13 ani, ca orice puști, am început să ies din cuvântul parinților. Plecam la meci să văd pe Dinamo, deși ei îmi spuneau că sunt încă mic și că îmi poartă de grijă. Plecam cu alți băieți din oraș, iar cele 70 de minute de meci, căci 70 vedeam din 90, însemnau o zi întreagă sacrificată. Să vă spun și vouă de ce.

4 ore cu “personalul”, pentru ceva mai mult de 100 de kilometri

Ne urcam în tren la 09:00 dimineața, în condițiile în care meciul se juca la 14:00 sau la 15:00. Însă, trenul oprea în toate stațiile. Era un tren personal, de cea mai joasă speță. Doar la ăla ne lua “nașul” mai puțini bani. Făceam cam patru ore, pe 100 km. Când coboram în Gara Basarab, începeam să alergăm către metrou. De cele mai multe ori încercam să sărim peste barierele din stația de metrou, Continue reading “Meciurile de 70 de minute”

Povestea mea cu Dinamo are trei părți. De fapt, este povestea unei minuni structurată în trei pași. Începutul a fost la un Steaua – Dinamo, unul din multele derby-uri de poveste ale României. Care din ele? Să tot fi fost prin ’88. Era pe TV, într-o cameră oarecare. Unde o fetiță de 6 ani se juca în camera cu televizorul aprins. Nu știa vreun jucator, de fapt nu prea știa ce e ăla fotbal. Nici acum nu știe scorul de la acel meci. Dar, își aminteste, cu zâmbetul pe buze, momentul în care a întrebat-o cineva cu cine ține. Iar ea a întrebat cine joacă. Ca să își aleagă favorita? Poate. Era prima oară când auzea de Dinamo și de Steaua, dar instinctul, minunea ce a ferit-o de turmă, a făcut-o să aleagă Dinamo. Erau anii lui Rednic, Klein, Mateuț, Andone sau Răducioiu.

Anii au trecut, fetița a devenit domnișoară. Clasa ei din liceu era echilibrată din punct de vedere al microbiştilor: o dinamovistă, un rapidist, unul care ţinea cu Craiova şi … restul Continue reading “Povestea mea cu Dinamo. Unde aflați de ce cred în minuni.”

O noua saptamana, un nou episod de aducere aminte a fotbalului trait cu sufletul.

“Noiembrie 1981, n-aveam mai mult de 8 ani, dar aveam promisiunea tatalui meu ca daca sunt cuminte o sa merg pentru prima data pe stadion. La primul meu meci pe Dinamo, la primul meci, pentru mine,  al lui Dinamo si international, pe deasupra. Tata muncea prin zona, asa ca nu putea sa vina sa ma ia de acasa, dar unchiul si-a facut datoria si m-a dus pana la Unirii, de unde am urcat in tramvaiul 5 care m-a dus la intalnirea cu fotbalul adevarat, cu iubirea ce o simt si azi. Soarele ne-a zambit de cum am intrat pe stadion, cu mai bine de doua ore inainte de inceperea meciului.

Am stat la “0”, ca deh, tata avea invitatii, iar lumea in jur vorbea despre fotbal, despre minunea pe care am fi realizat-o daca eliminam Inter Milano, dupa 1-1 din tur (golul nostru fiind marcat de Custov). Oh, si mancau seminte, “seminte cu sare, baieti” vandute de tiganci in paharele alea cu fund dublu. Continue reading “hei, hei, DINAMO!”

Continuăm serialul “Old Dinamo”. Motivația? E aceeași ca în primul episod. Nu prea avem ce să scriem, măcar pentru moment, de New Dinamo, fiind pauză competițională. Momentan, avem doar speranțe, planuri și dor de meciurile adevărate. Eventual, preferințe pentru tragerea la sorți în preliminariile Europa League. Astfel, e mai bine să ne reamintim cum arăta un meci de al lui Dinamo, în trecut. Nefiind dinozauri, trebuie să ne oprim la finalul anilor ’80. Și uite așa, vă invităm la meci: Dinamo – Corvinul Hunedoara, 16 aprilie, 1989, București, șoseaua Ștefan cel Mare.

Cum arăta zona stadionului

În primul rând trebuie să ajungem la meci. Accesul se făcea fix ca și acum. În principal cu metroul, sau cu tramvaiul 34. Care tramvai apartinea de ITB (Întreprinderea de Transport București) și era ca orice alt vehicul din parcul auto, vopsit în roșu-alb.

Cam cu două ceasuri înainte de meci începeau să vină, încărcate cu oameni. Răzleț, mai apărea câte un steag de fluturat. Mari, destul de rudimentare și de obicei de două tipuri: fie împărțite egal în roșu și alb, fie în stilul drapelului croat. Zona stadionului arăta însă complet altfel. La modul general, mai lipsită de culoare, mai gri. Continue reading “CI-CO, barbut, cămăși, fotbal mult și RIC-uri. Un meci oarecare în anii ’80, pe Dinamo”

Dinamo a pierdut meciul amical disputat sambata in Slovenia. Dar pentru Daniel nu a contat rezultatul, el si-a indeplinit un vis, acela acela de a-si intalni favoritii.

Stia ca Dinamo va avea meci, dar nu stia locul, asa ca s-a pus pe sunat la hotel, dar ai nostri erau plecati la locul de disputare a meciului. Esti caine rosu daca faci pe naiba in patru, nu te lasi batut pentru pasiunea ta… si le-a scris adversarilor nostri si visul era pe cale sa fie realizat!

“ un vis mi s-a indeplinit, am dat mana cu Danciulescu” Continue reading “am intalnit dinamovisti fericiti!”