Scandarile  ce unesc  ocupantii celor dou peluze ale stadionului Dinamo, nord si sud, sunt cele legate de Catalin Hildan. Cand un stadion intreg rasuna la cantarile suporterilor jucatorii sunt motivati, sunt impinsi de la spate, au aripi. Aripi de ingeri ce i-au insotit in multe dintre meciurile grele disputate de Dinamo. La cele cu Steaua din Groapa, cand am castigat prin golul lui Grigorie din min 92, al lui Denis Serban cam in acelasi minut intr-un meci ulterior…Multi dintre cei prezenti in tribune  sunt de parere ca de undeva  de Sus, Catalin a fost cel care i-a ghidat pe “eroii” acelor meciuri.

Aseara, la Dinamo vs Pandurii, stadionul a fost gol. Grupuri razlete de suporteri au populat tribunele, zeci de copii la trib a doua, zeci de “brat de fier” la tribuna zero si cateva sute la PCH, grupuri ca NG, Panzer, Supreme, Dogs of War, venind sa aduca omagiul cuvenit Unicului Capitan. Restul s-au multumit sa se razvrateasca din fata televizorului si sa isi strige (in scris) iubirea fata de Unicul Capitan. Pacat ca,  in valtoarea evenimentelor de la Dinamo, cainii au uitat ce e mai important pentru suflarea alb-rosie, faptul ca s-au implinit “9 ani de cand ne doare/de 9 ani strigam mai tare” . Daca nici Unicul Capitan nu a mai reusit sa aduca oamenii la stadion, consider ca ai mei caini au ajuns jos de tot, de unde nu stiu cand si cum mai pot fi ridicati…

“Meseria” de suporter al unei echipe inseamna sa mergi la stadion cand ai tai au meci, sa-ti cumperi tricoul sau fularul ultime aparitii, sa ii incurajezi chiar si atunci cand sunt pe punctul de a pierde un meci, sa le fii alaturi mereu, indiferent de situatie. Asa am procedes si eu, motiv pentru care am plecat la Buzau pentru a fi unul dintre putinii suporteri, prezenti pe stadionul Gloriei Buzau, care tin cu Dinamo. Am intrat in posesia biletelor la pranz, cu oarecare emotii, pentru ca in oras nu se mai gaseau bilete decat la speculanti. Si daca ajungi in Buzau si nu ai mancat covrigi, ai trecut degeaba pe acolo, am dat o fuga in zona Garii sa cumparam. Apoi, drumul a fost clar: stadionul Gloria. Am ajuns cu 90 de minute inainte de inceperea meciului, asa cum fusesem sfatuiti, si bine am facut. Crangul mustea de oameni, parca tot Buzaul se deplasa in zona aia. Nu exagerez deloc spunandu-va spun ca stadionul a fost plin ochi cu 1 ora inainte de primul fluier al arbitrului Hategan. La orele 17.00, aproape 16.000 de spectatori au fluierat copios echipa alor mei. Spun 16.000, pentru ca in jur de 2.000 cred ca erau dinamovisti.

Astia putini, dar de o calitate superioara celorlalti, spuneau: “ati asteptat o echipa mare ca Dinamo sa va umple stadionul, nici macar stapanii vostri-Steaua-nu reusesc performanta asta!” Si mare dreptate aveau: NOI SUNTEM MAI PUTINI, DAR DE CALITATE!!! Nu am sa vorbesc despre meci, pentru ca exista altii care se pricep la asta,  o sa va povestesc despre ce era in tribune. Multa taranime, sclavi ai echipei cu aceleasi culori din capitala, spectatori nu suporteri. Amatori de scandal, de refulare a complexelor dobandite de-a lungul timpului, nu cunoscator de fotbal. Indiferent de tinuta afisata, in tribuna zero a stadionului au luat loc oameni fara pic de educatie, unii chiar in spatele meu facand glume proaste-imprumutate din Ghena de la fratii lor mai mari-referitoare la Catalin. Palma nu a venit din raspunsurile pe care i le-am dat de fiecare data, ci din jocul prestat de cei imbracati in culorile sfinte alb si rosu, si din pozitia in clasament a stelistilor.