Noi ce facem, Patroane?

Pe Gigi, mulți dintre noi îl vedem un circar, râdem de el de câte ori avem ocazia jubilând la fiecare eșec al echipei rivale. Îi contabilizăm, veseli, fiecare transfer nereușit, fie că e vorba de vreun jucător sau un antrenor. Îl arătăm satisfăcuți cu degetul la marile ratări ale echipei cu cromatică insuportabilă, ratări care din fericire s-au înmulțit în ultimii ani. Totuși, cu toate hibele și excentricitățile sale, Gigi are și o calitate: se încăpățânează, an de an, să investească milioane de euro în clubul-acronim. Cu același inevitabil țel: succesul pe plan european. Spre deosebire de Patron, Gigi a înțeles de mult condiția necesară reușitei în ”lumea bună” a fotbalului, pe care a expus-o din nou, recent: ”fără doi-trei jucători de mare valoare, nu faci față în Europa!”. În consecință, a băgat adânc mâna în buzunar și i-a adus pe cei mai buni doi fotbaliști din România, Alibec și Budescu. Plus alți foști campioni ca Junior Morais și Teixeira și nu pare să dea semne de ”oboseală”.

Peste Carpați, în Ardeal, noul patronat (teuton, pare-se) de la CFR Cluj a trecut rapid la fapte: a scos clubul din insolvență, a adus antrenor foarte bun și a făcut transferuri la foc automat, culminând cu cireașa de pe tort, Bokila. Suflat, știe toată lumea, tocmai nouă. În tot acest timp, ce a făcut Patronul? Nimic! Sigur, suntem rezonabili, nu avem pretenția să investească chiar pe măsura omologului de la Palat, pentru că nu are banii lui. Dar iată că nu ține pasul nici cu ”frânarii”, care s-au mișcat extrem de iute și cu siguranță se vor bate la titlu. Și atunci, pe bună dreptate, ne întrebăm cu toții: dacă nu acum, atunci când?! Deja este Patron de patru ani, a băgat și apoi a scos clubul din insolvență (dubios, spune Justiția), a contabilizat primul trofeu abia anul acesta, și acela al treilea ca importanță… Totuși, după ani de mediocritate, Dinamo din ”epoca” Patronului a încheiat ultimul sezon pe podium și a sperat chiar și la titlu. Bonus, participă din nou în cupele europene după o pauză de cinci ani. Motive suficiente de acum înainte pentru exigentul suporter dinamovist să împingă ștacheta tot mai sus. Nu mai poți accepta să te faci de râs în Europa bifând doar două meciuri. Nu mai poți avea alt obiectiv pe plan intern decât titlul, ceva firesc în vremurile nu foarte îndepărtate în Ștefan cel Mare.

Și ajungem la el: boss-ul suprem, stăpânul, proprietarul. Patronul! Care face și desface la Dinamo, că doar sunt banii lui, bineînțeles… Care bani? Nu insist pe anii trecuți, cu dificultățile adiacente preluării clubului, ”vechea moștenire”, cheltuieli necesare și importante etc. Clubul a intrat în insolvență, ulterior a ieșit, acum participă din nou în competițiile continentale. Așadar, un nou început pentru Dinamo! Dar pentru ca începutul să aibă continuitate este nevoie de investiții, de bani. Numai că Patronul pare să aibă alte planuri. Încă datornic la fostul acționar, cu bunuri sub sechestru, anchetat în privința ieșirii clubului din insolvență, Patronului nu-i prea mai arde și de echipă. Aceeași politică păguboasă de transferuri, prin care nu se cumpără jucători ci se aduc doar celebrii ”liberi de contract”, nu poate genera performanța! În timp ce alte grupări se întăresc din acest punct de vedere, la Dinamo se petrece exact opusul. Au plecat deja doi jucători foarte importanți, Palic și Dielna, vor mai urma probabil și alții, precum Hanca sau Nemec. Ce vine în loc? Deocamdată, nimic! Și chiar dacă directorul general va aduce 2-3 liberi de contract, nimeni nu este atât de naiv încât să creadă că Dinamo va fi mai puternică decât în momentul în care a încheiat sezonul trecut. Singura constantă pozitivă rămâne deocamdată Cosmin Contra, cel mai bun antrenor din Liga 1, după părerea mea, și cel care deține în mare măsură meritul parcursului formidabil al echipei din primăvară. Însă și răbdarea lui ”Guriță” are o limită și nu este exclus ca el să-și facă bagajele tocmai din cauza ”generozității” și ”implicării” Patronului…

În concluzie, iată că norii negri nu dau niciun semn că vor să se risipească, atrași ca un magnet de prezența Patronului inert și dezinteresat. Iar sărbătoarea revenirii lui Dinamo în Europa fotbalistică se poate transforma într-un fiasco. La fel ca și perspectiva cuceririi titlului cu numărul 19, după o secetă inimaginabilă, de 11 ani. Apropo, știe Patronul că în 2018 Dinamo va celebra 70 de ani de existență?